Se numeste culoare perceptia de catre ochi a uneia sau a mai multor frecvente sau lungimi de unda de lumina. In cazul oamenilor aceasta perceptie provine din abilitatea ochiului de a distinge cateva (de obicei trei) analize filtrate diferite ale aceleiasi imagini. Perceptia culorii este influentata de biologie (de ex. unii oameni se nasc vazand culorile diferit, altii nu le percep deloc, vezi daltonism), de evoluția aceluiasi observator sau si de culorile aflate în imediata apropiere a celei percepute (aceasta fiind explicatia multor iluzi optice).
Culoarea, notiune perceptiva, nu trebuie confundata cu lungimea de unda, notiune fizica. Ochiul uman este incapabil sa distinga între galbenul monocromatic (lumina cu o singura lungime de unda) si o compozitie de verde si rosu. Aceasta iluzie optica permite afisarea culorii galbene pe ecranul monitorului cu ajutorul componentelor elementare verde si rosu, si, in general, sinteza tricroma „RGB”.
Stiinta culorii, denumita „cromatica”, include printre altele percepera culorii de catre ochiul uman, originea culorii in diversele materiale, teoria culorii in arta si aspectele fizice ale culorii in spectrul electromagnetic.
Culoarea (lungimea de undă) este doar una din proprietatile luminii, altele fiind de ex. directia, viteza, intensitatea, coerența, polarizarea. Dintre acestea ochiul uman nu e sensibil la viteza, coerența sau polarizarea luminii, avand nevoie pentru evidentierea acestora de aparate de masura corespunzatoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu